Mărginimea Sibiului, tradiție și culoare


    Pentru o stare de bine, dacă înțelegeți prin asta multă culoare, viața trăită frumos, cu respect pentru tradiție, în armonie cu mediul natural și de ce nu, în armonie cu vecinul ungur și cu diferite neamuri de germani, vă invităm să vizitați, măcar virtual, o părticică minunată din țara noastră, Mărginimea Sibiului. Noi am inclus această zonă în must-see places și ne-am împlinit dorința de curând.


    Din cele 18 localități  incluse în această zonă aflată în partea de sud-vest a județului Sibiu, ne-am oprit, deloc întâmplător, în comuna Rășinari. Aceasta este situată la mijlocul distanței dintre orașul Sibiu și stațiunea montană din România aflată la cea mai mare altitudine, Păltiniș.



      Comuna este una foarte pitorească, cu case vechi, dar vesel  colorate și cu ulicioare pietruite ce urcă si coboară.















 

 La Răşinari s-au născut Octavian Goga si Emil Cioran și tot aici este înmormântat Mitropolitul Andrei Şaguna.






      Biserica Veche, cu hramul Cuvioasa Paraschiva, din comună, datează de la începutul anilor 1700.

        Biserica din Deal „Sf. Treime”, datează de la 1800 și se spune că Mitropolitul Andrei Șaguna cerceta adesea această biserică, mai ales la sărbători.
      
        Troițele, și acestea sunt adevărate monumente istorice, fiind opera unor meșteri pictori care au participat și la pictura bisericii Sf. Paraschiva.
   
   Rășinărenii au o mare tradiție și în privința manifestărilor artistice și de aceea au și un festival anual, Festivalul Brânzei și al Țuicii, prin care își promovează cu fală aceste produse tradiționale.

      La această sărbătoare locală totul este exact așa cum ar și trebui să fie, brânza-i pregătită de ciobani, mămăliga e învârtită în fața ta și țuica curge în păhăruțe mici, din butoiașe.








     Și ca să fie împlinită imaginea festivalului tradițional sătesc, s-a pus și de-un joc popular. 




    Nouă ne-a plăcut mult, deși nu suntem mari amatori de bâlci, dar aici a fost tare pitoresc și sperăm la o reîntoarcere pe aceste meleaguri sibiene și de ce nu, chiar la Festivalul Brânzei și al Țuicii.


Pe curând! 

Munții Bucegi

     În august, una din destinațiile noastre a fost platoul munților Bucegi. Fără prea multe bla bla bla - uri lăsăm fotografiile să grăiască.


Sfinxul se află la 2216 metri altitudine, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime


Ciupercile de piatră numite „Babele”



Colții Morarului 








Cabana Omu plasată la cea mai mare înălțime în Carpați (2507m), fiind și cel mai înalt punct locuit permanent din România



Cabana și Vârful Omu

mijloace de transport pe platou 
 









 În zare, Releul Coștila 


                                  Cabana Omu rămâne în urmă. Fugim de ploaie


Vârful Coștila (2490m) 



   
      Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926 -1928 în Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial

 Crucea de pe Caraiman și la poale, orașul Bușteni


 
Vedere spre Bușteni (Mănăstirea Caraiman - centru dreapta și Hotel Silva - centru foto)